Obiective turistice Grosi

Mănăstirea Habra

Mănăstirea Habra cu hramul ", Învierea Domnului", este situată în comuna Groşi, Municipiul Baia Mare, judetul Maramureş, la 8, 5 km sud de Baia Mare. Mănăstirea a fost fondată în secolul XVI, (Ioanichie Balan, 1982) , atestată documentar ca mănăstire ortodoxă la S-E de Baia Mare în ţinutul ", Chioarului", în 1604 şi distrusă de generalul Bucow în 1761 (St. Metes, 1936) . Însemnatatea istorică a acestui lăcas constă în faptul că stareţul sau Efrem ", ot Habru",  episcop, l-a însoţit pe Mihai Viteazul în Moldova, în primăvara anului 1600, împreună cu alţi episcopi chemaţi de domn. După uciderea lui Mihai Viteazul, mănăstirea a fost supusă represaliilor şi apoi a dispărut. Crucea a fost ridicată pe locul viitoarei reconstrucţii monahale, după acordarea titlului de proprietate, sub îngrijirea preotului paroh Ioan Colţan din comuna Groşi, cu sprijinul eparhial şi al credincioşilor din jur. Stareţa Justiniana Calini, împreună cu micul sobor de maici, a reînviat o istorică vatră monahală.